"Sarbatori, traditii si obiceiuri crestin - ortodoxe pe 22 februarie"
AFLAREA MOASTELOR SFINTILOR MUCENICI DIN EVGHENIA
In vremea sfantului Patriarh Toma al Constantinopolului (in secolul al V-lea), au fost descoperite moastele unor mucenici necunoscuti in regiunea Evghenia. Fara a sta mult pe ganduri, arhiepiscopul a adus moastele in oras, astfel incat sa fie respect de catre cei credinciosi. Cu aceasta ocazie, au avut loc numeroase vindecari miraculoase. Multi ani mai tarziu, un holy man pe nume Nicolae, avand indatoriri de copist, a aflat, gratie unei revelatii divine, ca printre aceste moaste se gasesc cele ale ucenicilor Sfantului Pavel, Andronic si Iunia.
CUVIOSII ATANASIE, TALASIE SI LIMNEU
Originar din Constantinopole, dintr-o familie de crestini piosi, si-a implinit nazuinta de a deveni calugar din tinerete, intrand la o manastire din Nicomidia. In timpul imparatului Leon stricatorul de icoane, Cuviosul Atanasie a fost denuntat ca inchinator la icoane, fiind drept urmare schingiuit si apoi exilat.
Dupa ce a invatat de tanar viata in sihastrie, alaturi de Talasie, Limneu s-a dus la Sfantul Maron, pentru a trai asemeni lui, fara acoperamant. Ca urmare a existentei sale ascetice, a capatat de la Dumnezeu darul de a impression minuni, a vindeca boli si a alunga demonii. Le-a cladit chilii si s-a ingrijit sa le aduca de mancare oamenilor fara vedere, ce traiau din cersit. Dupa 38 de ani petrecuti sub cerul liber, Cuviosul Limneu si-a dat sufletul lui Dumnezeu, in pace.
"Sarbatori, traditii si obiceiuri crestin - ortodoxe rit / stil vechi pe 22 februarie"
Odovania Praznicului Intampinarii Domnului. Pomenirea sfantului mucenic Nichifor; Pomenirea sfintilor mucenici Marcel episcopul Siciliei, Filagriu episcopul Ciprului si Pangratiu episcopul Tavromeniei; Pomenirea cuviosului parintelui nostru Roman Cilicianul; Pomenirea Sfantului Ierarh InochentieVezi Traditii si sarbatori din 9 februarie
"Sarbatori, traditii si obiceiuri romano - catolice pe 22 februarie"
MIERCUREA CENUSII (in anul 2012)
CATEDRA SFANTULUI APOSTOL PETRUVezi Traditii si sarbatori din 18ianuarie
SFANTA IZABELA, FECIOARA
Ramasa in memoria bisericii gratie marii ei devotiuni fata de Dumnezeu, Sfanta Izabela a cerut indrumare spirituala, inca din vremea copilariei, Papei Inocentiu al IV-lea, discomfort i-a permis sa se retraga intr-o comunitate franciscana din apropierea casei ei. Atunci cand a ajuns la anii maturitatii, s-a dedicat si mai mult Domnului, refuzand sa se marite, astfel incat sa ramana curata in fata Lui. Sfanta Izabela a locuit multi ani intr-un castel noble, dar a dus o viata credincioasa si ascetica, dedicata rugaciunii si postului. Si-a inchinat viata ajutorarii celor aflati la nevoie, in special oamenilor bonavi si saraci.
SFANTA MARGARETA DIN CORTONA, CALUGARITA
Sfanta Margareta din Cortona s-a nascut in localitatea Loviana, din Toscania, in anul 1427. Tatal ei era un mic fermier, iar mama sa a murit atunci cand Margareta avea numai sapte ani. Persecutata de mama sa vitrega, a fugit, in cele din urma, de acasa impreuna cu un tanar nobil si a tick impreuna cu acesta, vreme de sapte ani, la Montepulciano, loc unde a dat nastere unui fiu. In anul 1724, tatal copilului ei a fost ucis de niste talhari, Sfanta Margareta considerand acest harm drept un semn de la Dumnezeu. Respinsa de tatal ei atunci cand a vrut sa se intoarca acasa, a gasit adapost la Fratii Minori din Cortona. Inca tanara si atragatoare, a incercat sa se mutileze pentru a nu mai atrage atentia barbatilor, insa a fost oprita de un calugar pe nume Giunta. Isi castiga existenta avand grija de femeile bolnave, iar dupa un timp a inceput sa se dedice bolnavilor saraci, traind pe seama pomenilor, fara a cere vreo rasplata pentru serviciile ei. Sfanta Margareta a devenit franciscana tertiara in anul 1247. A dus o viata de profunda rugaciune, primind astfel cateva mesaje divine. In anul 1826, a primit insarcinarea de a se ocupa de bolnavii sarmani, si, in acest scop, a adunat o comunitate de femei asemeni ei, formand o comunitate de tertiare. Mai tarziu acest grup a primit statutul de congregatie, fiind numit Poverelle (Cele sarace). Impreuna cu surorile ei spirituale, a infiintat un spital la Cortona. A predicat impotriva viciilor de orice fel si si-a profetit ziua in discomfort urma sa moara, adica pe 22 februarie 1297. Sfanta Margareta a fost canonizata in anul 1728.
"Sarbatori, traditii si obiceiuri greco - catolice pe 22 februarie"
AFLAREA MOAsTELOR MARTIRILOR DIN EUGENION
"Alte sarbatori si traditii din 22 februarie"
FESTIVALUL ABU SIMEL
Sarbatoare celebrata de doua ori pe an, pe 22 februarie si 22 octombrie, atunci cand razele soarelui la rasarit ajung in camerele interioare ale lui Abu Simbel, aflate la o adancime de 55 metri in interiorul marelui templu al lui Ramses al II-lea, din Egipt. Templul a fost astfel proiectat incat numai in aceste doua zile soarele sa poata straluci asupra celor patru zei din sanctuar : Ptah, Amen-Re, Ramses, si Re-Horakhty. Se presupune ca pe 22 februarie si 22 octombrie aveau loc in antichitate mari ceremonii religioase.
Copyright (c) diane.ro. 2012
Nascut pe 22 februarie - Horoscop standard Profil astrologic
20 februarie -Sarbatori,traditii si obiceiuri religioase
21 februarie - Sarbatori, traditii si obiceiuri religioasehttp://www.diane.ro/rss.xml http://www.diane.ro/feeds/posts/default?alt=rss
http://www.diane.ro/atom.xml
http:/diane.ro/feeds/posts/default?orderby=updated